CURS ONLINE INTERACTIV

Python 3

PENTRU ÎNCEPĂTORI

Proiect susținut de Uniunea Profesorilor de Informatică din România
LECȚIA 17
PAG. 1 / 4
Funcții (I)
Acasă >>> Lecții online

Introducere

Am folosit frecvent funcțiile până acum, iar ele sunt de fapt niște subrutine, adică subprograme care ne ajută la prelucrarea informației.

De exemplu, funcția len primește ca parametru un obiect și întoarce lungimea acestuia, fie că e șir de caractere, listă, tuplu, dicționar sau set:



Definiţia 1. Prin subprogram vom înţelege un ansamblu alcătuit din declarări şi instrucţiuni scrise în vederea unei anumite prelucrări, ansamblu implementat separat şi identificat printr-un nume.

Putem enumera unele dintre avantajele utilizării subprogramelor:

reutilizarea codului - odată scris, un subprogram poate fi utilizat de către mai multe programe;
elaborarea algoritmilor prin descompunerea problemei în altele mai simple - în acest fel, rezolvăm cu mult mai uşor problema;
reducerea numărului de erori care pot apărea la scrierea programelor;
depistarea cu uşurinţă a erorilor - verificăm la început subprogramele, apoi modul în care le-am asamblat (le-am apelat din cadrul programului);
• realizarea unor programe uşor de urmărit (lizibile).

Funcțiile pot fi grupate în module, adică în niște fișiere separate cu extensia *.py, pe care le putem include în program folosind directiva import (veți vedea mai târziu cum).

Crearea unei funcții

Pentru început, vom crea o funcție în cadrul unui program. Să pornim așadar de la un caz simplu.

Exemplu. Se citeşte n, un număr natural. Să se scrie programul care tipărește valoarea calculată a expresiei:



Analizați programul următor, care folosește de această dată o funcție numită subp (de la subprogram), creată de noi:
Editor - lectia17_functii.py
       
Rezultatul în consolă done
DETALII

Antetul funcției este "def subp(x):", iar corpul ei, instrucțiunea compusă subordonată (setul de instrucțiuni indentate):



Funcția (subprogramul) se numește "subp".

Funcţia are un parametru numit x. Rolul său este important deoarece precizează pentru ce valoare trebuie calculată expresia. Aşa cum vom vedea, există posibilitatea să avem mai mulţi parametri.

Funcţia are variabile proprii - adică definite/declarate în interiorul ei. În exemplu, s şi i. Aceste variabile se numesc variabile locale.

Am văzut că funcţia întoarce un anumit rezultat! Observaţi mecanismul prin care am obţinut acest lucru. Calculăm expresia în mod obişnuit. Rezultatul este reţinut de variabila locală s. Prin instrucţiunea "return s", funcţia a primit ca valoare de retur conţinutul variabilei s.

Parametri formali vs. parametri efectivi

În terminologia utilizată în teoria subprogramelor - în particular, în cazul funcţiilor - se utilizează termenii parametri formali şi parametri efectivi.

Definiţia 2. Parametrii care se găsesc în antetul funcţiei se numesc parametri formali.

Atunci când scriem o funcţie nu cunoaştem valoarea propriu-zisă a parametrilor. Funcţia trebuie să întoarcă rezultatul corect, oricare ar fi valoarea lor. Din acest punct de vedere ei se numesc formali.

Definiţia 3. Parametrii care se utilizează la apel se numesc parametri efectivi (argumente).

La apel, lucrurile stau altfel: valorile acestora sunt cunoscute. Prin urmare, aceştia se numesc parametri efectivi. De exemplu, pentru apelul "rez = subp(n)", parametrul efectiv este n.
Avansează la pagina următoare.
Cărțile editurii noastre
O parte dintre manualele și culegerile de probleme se găsește și [în format electronic] securizat sub formă de fișier *.pdf.
 

"O cameră fără cărţi este ca un corp fără suflet." (G. K. Chesterton)

Ultimele noutăți
[vezi lista completă a cărților]
 home   list  LECȚII   perm_identity   arrow_upward